Pita aiasta s-a născut din plămădeală. Plămădeala lui Dumnezeu care m-a copt în pântecul mamei, plămădeala mamei care m-a copt până când am devenit om și plămădeala tuturor celor pe care-i iubesc și-mi dospesc sufletul și mintea. Și cum zicea deunăzi cineva, "pita asta-i cea de toate zilele - și de sărbătoare, și de foame, și de praznic, și de prânz”. Iar mie-mi place s-o înmultesc și s-o împart cu voi.

P.S. Pita e pâine, vasăzică; și-i nealcoșe, deci mândră, pentru că e bună ca sufletul bunicii, hrănitoare ca sfatul mamei și frumoasă ca obrazul îmbujorat al nepoatei.