Ana Are

Încă de când eram copil, bunicul mă lua cu el când făcea vinul şi când culegea merele. Îmi plăcea să stau cu el şi să-l ascult vorbind despre natură, fructe, vin şi pasiune. Am moştenit pasiunea de la el, iar mai târziu m-a prins glasul pământului. Glasul unui pământ bogat, darnic, încărcat cu energia izvorâtă din Munţii Vrancei. Parafrazându-l pe Marin Sorescu – „şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume”, le-am spus ANA ARE”